arvună (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARVÚNĂ, arvune, s. f. (
Pop.) Acont. [
Var.:
arvónă s. f.] – Din
ngr.arravónas.arvună (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)arvúnă (arvúne), s. f. – Acont. –
Var. arvun, arvon, ar(ă)voană. Mr. arăvoană, arras propias nuptias.
Gr. ἀρραβὼν (›
lat. arr(h)a(bo), de unde
it. arra, fr. arrhes, sp. arras);
cf. ngr. ἀρραβῶνα „arvună” și „promisiunea de căsătorie” (Murnu 7). –
Der. arvuni, vb. (a aconta; a se angaja, a obliga);
arvunitor, adj. (care dă arvună). Din
rom. a trecut în
rut. arawona (Miklosich,
Wander., 12).
arvună (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARVÚNĂ, arvune, s. f. (
Pop.) Acont (la o cumpărare, la o închiriere etc.). [
Var.:
arvónă s. f.] –
Ngr.arravón, -vona.arvună (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arvúnă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. arvúnei; pl. arvúnearvună (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)arvună f.
1. bani dați pentru garanția unui contract;
2. parte din prețul tocmelii dată înainte. [Vechiu rom.
aravoană = gr. bizantin ARRAVÓNA].
arvună (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARVÚNĂ, arvune, s. f. (
Pop.) Acont. [
Var.:
arvónă s. f.] — Din
ngr. arravónas.