arvună - explicat in DEX

arvună (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ARVÚNĂ, arvune, s. f. (Pop.) Acont. [Var.: arvónă s. f.] – Din ngr.arravónas.

arvună (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
arvúnă (arvúne), s. f. – Acont. – Var. arvun, arvon, ar(ă)voană. Mr. arăvoană, arras propias nuptias. Gr. ἀρραβὼν (› lat. arr(h)a(bo), de unde it. arra, fr. arrhes, sp. arras); cf. ngr. ἀρραβῶνα „arvună” și „promisiunea de căsătorie” (Murnu 7). – Der. arvuni, vb. (a aconta; a se angaja, a obliga); arvunitor, adj. (care dă arvună). Din rom. a trecut în rut. arawona (Miklosich, Wander., 12).

arvună (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ARVÚNĂ, arvune, s. f. (Pop.) Acont (la o cumpărare, la o închiriere etc.). [Var.: arvónă s. f.] – Ngr.arravón, -vona.

arvună (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
arvúnă (pop.) s. f., g.-d. art. arvúnei; pl. arvúne

arvună (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
arvună f. 1. bani dați pentru garanția unui contract; 2. parte din prețul tocmelii dată înainte. [Vechiu rom. aravoană = gr. bizantin ARRAVÓNA].

arvună (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ARVÚNĂ, arvune, s. f. (Pop.) Acont. [Var.: arvónă s. f.] — Din ngr. arravónas.