aromat - explicat in DEX

aromat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AROMÁT¹, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos, (modern și) fr. aromate.

aromat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AROMÁT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – Aromă + suf. -at.

aromat (Dicționar de neologisme, 1986)
AROMÁT, -Ă adj. Cu aromă. // s.n. (La pl.) Substanțe vegetale răspânditoare de aromă; mirodenii. [< it. aroma, cf. lat., gr. aroma].

aromat (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AROMÁT¹ s. n. substanță care răspândește o aromă; mirodenie. (< fr. aromate, lat. aromatum)

aromat (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AROMÁT², -Ă adj. cu aromă. (< aromă)

aromat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AROMÁT¹, aromate, s. n. Mirodenie. – Fr. aromate (< gr.).

aromat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AROMÁT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă. – Din aromă + suf. -at.

aromat (Dicționaru limbii românești, 1939)
aromát n., pl. e (vsl. aromatŭ, d. gr. ároma, arómatos; fr. aromate). Substanța aromatică, ca smirna, tămîĭa ș. a. – Și adj.

aromat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aromát¹ adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte

aromat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aromát² (rar) s. n., pl. aromáte