armătură - explicat in DEX

armătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unei instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă).

armătură (Dicționar de neologisme, 1986)
ARMĂTÚRĂ s.f. Ansamblu de bare metalice care se pun la construcțiile de beton armat pentru a le întări. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. ♦ Construcție de lemn, de zidărie etc., servind la întărirea pereților unei galerii subterane. [Pl. -ri. / cf. fr. armature, it., lat. armatura, după armă].

armătură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ARMĂTÚRĂ s. f. 1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat. 2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. construcție de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereților unei galerii subterane. 4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric. 5. înveliș metalic protector al unui cablu electric. 6. ~ (bucală) = totalitatea părților care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor. 7. (fig.) ceea ce susține, servește ca bază diferitelor părți ale unui tot; osatură (3), schelet (3). (< fr. armature, lat. armatura)

armătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
armătură, armături, s. f. (er.) 1. penis erect. 2. erecție.

armătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice care întăresc o construcție de beton armat. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. ♦ Piesă sau dispozitiv folosit într-o instalație pentru realizarea unei legături mecanice. ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. (Înv.) Serviciu dintr-o unitate militară care se ocupa cu păstrarea, controlul și întreținerea armamentului. – Fr. armature (lat. lit. armatura).

armătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
armătúră f., pl. ĭ (lat. armatura. V. armatură. Armele unuĭ soldat orĭ uneĭ armate, armament.

armătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
armătúră (tehn., biol.) s. f., g.-d. art. armătúrii; pl. armătúri

armătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subte­rană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau con­ducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Carcasă metalică, rigidă pe care se încarcă treptat argilă sau pastă de ipsos în modelarea unei sculpturi. 5. (Muz.) Armură (4). 6. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. — Din fr. armature, lat. armatura (după armă).