armăsar - explicat in DEX

armăsar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat; p. ext. cal falnic, mândru, iute. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.

armăsar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
armăsár (armăsári), s. m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu același sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Pușcariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestată, pare inexplicabilă la Candrea-Dens., dar apare explicată în DAR. În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- înaiante de labială, cf. A. Ernoult, Mél. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil să fi intervenit în acest caz analogia cu gr. χάρμα „atelaj, tracțiune de cai”. REW 177 presupune că din alb. a intrat în rom. o formă harmașar (cu ș), care pare a se datora unei greșeli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).

armăsar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.

armăsar (Dicționaru limbii românești, 1939)
armăsár m. (lat. armessarius îld. admissarius, de unde și alb. harmăsuar, ĭar d. mold. harmasar vine rut. harmesár. V. emisar). Cal întreg (nejugănit). A face din țînțar armăsar, a exagera grozav.

armăsar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
armăsár, -i, s.m. – Bucată de lemn (stejar), de circa 3 m., fixată pe una din aripile porților de lemn; servește la închiderea porții, prin fixarea capătului liber în batcă (Nistor 1977 22; Vad). – Prin metaforă, armăsar < lat. armessarius; Cuv. rom. preluat în magh. (hermekszár) (Bakos 1982).

armăsar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
armăsár s. m., pl. armăsári

armăsar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
armăsar m. 1. cal nejugănit; 2. Mold. cătușa carului [Lat. vulg. ARMESSARIUS = clasic (EQUUS) ADMISSARIUS].

armăsar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat; p. ext. cal falnic, mândru, iute. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] — Lat. [equus] admissarius.