armaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și Moldova) Dregător domnesc, însărcinat cu paza temnițelor, cu aplicarea pedepselor corporale și cu aducerea la îndeplinire a pedepselor capitale.
2. (În sintagma)
De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. –
Armă +
suf. -aș.armaș (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARMÁȘ, armași, s. m. (
Înv.)
1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și a averii domnului și a boierilor.
2. Slujbaș cu însărcinări administrative și judiciare. ◊
Vel-armaș sau
armaș-mare = mare dregător care supraveghea închisorile și execuțiile. – Din
armă +
suf. -aș.armaș (Dicționaru limbii românești, 1939)armáș m. (d.
armă).
Vechĭ. Armășel.
Marele armaș, boĭer care comanda artileria și era maĭ mare și peste închisorĭ și îngrijea să se îndeplinească pedepsele cu moarte.
Azĭ. La jocu de arșice, băĭatu care execută bătaĭa poruncită de
domn. Trans. Pop. Ajutor de primar. La Brașov, comandant al uneĭ cete la sărbarea [!] junilor. S. n., pl.
e. Acea parte a arșiculuĭ care arată armășia celuĭ ce ĭ-a aruncat (în vest
sícĭ, în nord
vizir). Adj.
Vin armaș, un fel de vin de Cotnarĭ foarte amețitor.
armaș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)armáș, -i, s.m. –
1. Om înarmat, însărcinat cu paza ordinii și averii domnului și a boierilor; slujbaș cu însărcinări administrative și judiciare (Bârlea 1924).
2. Haiduc, viteaz (Papahagi 1925). – Din armă + -aș; Cuv. rom. preluat în magh. (ármás) (Bakos 1982).
armaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)armáș1 (persoană)
s. m.,
pl. armáșiarmaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)armáș2 (parte a arșicului)
s. n.,
pl. armáșearmaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)armaș m.
1. om de arme:
e și armaș de frunte AL.;
2. (
Marele) odinioară rang boieresc, comandantul artileriei și executorul sentințelor capitale; de el depindea închisorile, călăii:
te ’nalț spre răsplătire la rangul de vel-Armaș NEGR.;
3. un fel de joc copilăresc în care unul din jucători face pe Domn, al doilea pe armaș și al treilea pe tâlhar;
4. Mold. se zice de cel mai bun soiu de vin de Cotnari.
armaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARMÁȘ, armași, s. m. 1. (În Evul Mediu) Dregător domnesc, care, în Moldova, era însărcinat cu paza temnițelor și îndeplinirea execuțiilor, iar în Țara Românească avea în grijă artileria oștirii și țiganii domnești.
2. (În sintagma)
De-a armașul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalți lovituri la palmă cu o batistă înnodată. —
Armă +
suf. -aș.