arma - explicat in DEX

arma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.

arma (Dicționar de neologisme, 1986)
ARMÁ vb. I. tr. 1. A introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme și a aduce percutorul în poziția de a lovi capsa. 2. A așeza, a fixa armătura de fier unei construcții de beton armat. ♦ (Mine) A consolida cu o armătură (o galerie etc.). 3. (Mar.) A echipa o navă cu cele necesare plecării în larg, a pune în serviciu (o navă). ♦ A forma echipajul unei nave sau echipele de lucru la un cabestan, la pompă etc. ♦ A pregăti ramele pentru a fi puse în furcheți sau dame. [< fr. armer, cf. it. armare, lat. armare].

arma (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ARMÁ vb. tr. 1. a introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme. 2. a fixa armătura de fier a unei construcții de beton armat. ◊ a consolida cu o armătură o piesă, o galerie de mină. 3. (mar.) a echipa o navă cu cele necesare plecării în larg. ◊ a introduce ramele unei ambarcații în furcheți. (< fr. armer, it., lat. armare)

arma (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A fixa în țel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel încât, la atingerea trăgaciului, cocoșul să lovească sau să miște percutorul. 2. A dota cu o armătură o piesă sau un element de construcție făcute din beton, pentru a le da rezistență. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături (1). ♦ A stabili prin calcul armătura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima dată în serviciu o navă, cu întreg utilajul necesar. – Lat. armare.

arma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză

armà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
armà v. a înarma: v’armați la luptă, timpul e propice BOL.

arma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. — Din fr. armer, it. armare, lat. armare.