arlechin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARLECHÍN, (
1)
arlechini, s. m., (
2, 3)
arlechine, s. n. 1. S. m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene.
2. S. n. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia; fiecare dintre extremitățile laterale, din față, ale unei scene.
3. S. n. Fiecare dintre reflectoarele din fața scenei. – Din
fr. arlequin, it. arlecchino.arlechin (Dicționar de neologisme, 1986)ARLECHÍN s.m. Personaj comic din vechile comedii populare italiene, care purta mască și un costum pestriț. V.
bufon. [< it.
arlecchino < v.fr.
Hellequin – personaj mitic demonic].
arlechin (Dicționar de neologisme, 1986)ARLECHÍN s.n. Panoul lateral și draperia care limitează deschiderea scenei. ♦ Fiecare dintre reflectoarele laterale din fața scenei. [Pl.
-ne, -nuri. / < it.
arlecchino].
arlechin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)arlechín (-ni), s. m. –
1. Personaj comic, măscărici, bufon. –
2. Fiecare din cele două coloane laterale care formează deschiderea unei scene, culisă.
Fr. arlequin. –
Der. arlechinadă, s. f. din
fr.;
arlechinat, adj. (pestriț).
arlechin (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARLECHÍN I.
s. m. personaj comic din vechile comedii populare italiene, care purta mască și un costum pestriț. II. s. n. 1. panou lateral și draperie care încadrează deschiderea scenei. 2. fiecare dintre reflectoarele laterale din fața scenei. (< it.
arlecchino, fr.
arlequin)
arlechin (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARLECHÍN1, arlechine, s. n. 1. Culisă așezată în spatele fiecăruia dintre pereții laterali ai unei scene, pentru a permite micșorarea lățimii acesteia.
2. Fiecare dintre reflectoarele laterale din fața scenei. –
Fr. arlequin.arlechin (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARLECHÍN2, arlechini, s. m. Personaj comic din farsele populare italiene. –
Fr. arlequin (
it. arlecchino).
arlechin (Dicționaru limbii românești, 1939)*arlechín m. (fr.
arlequin, d. it.
arlecchíno [vfr.
Hellequin, numele unuĭ drac din poveștile evuluĭ mediŭ], d. germ.
erlkönig, traducere greșită a dan.
ellekonge, regele spiritelor numite
elfi, introdus de Herder în lit. germ. Goethe are o vestită baladă cu titlu de
Erlkönig). Bufon cu îmbrăcăminte multicoloră luat din vechea comedie italiană.
Fig. Om care-și tot schimbă părerile.
arlechin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arlechín1 (personaj)
s. m.,
pl. arlechíniarlechin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arlechín2 (culisă, reflector)
s. n.,
pl. arlechíne