aritmetic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f.,
adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale ♦ Manual de aritmetică (
1).
2. Adj. Care aparține aritmeticii (
1), privitor la aritmetică. – Din
fr. arithmetique, lat. arithmeticus.aritmetic (Dicționar de neologisme, 1986)ARITMÉTIC, -Ă adj. Referitor la aritmetică. [< fr.
arithmétique, cf. lat.
arithmeticus, gr.
arithmetikos].
aritmetic (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARITMÉTIC, -Ă I.
adj. referitor la aritmetică. II. adv. prin procedee aritmetice. III. s. f. ramură a matematicii care studiază numerele și operațiile ce se pot face cu acestea. (< fr.
arithmétique, lat.
arithmeticus, gr.
arithmetikos)
aritmetic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -e, adj. Care aparține aritmeticii, privitor la aritmetică. –
Fr. arithmétique (
lat. lit. arithmeticus).
aritmetic (Dicționaru limbii românești, 1939)*aritmétic, -ă adj. (vgr.
arithmetikós). Bazat pe aritmetică. S. Om priceput în aritmetică. S. f., pl.
ĭ. Știința numerelor și socotelilor, prima treaptă a matematiciĭ. Adv. În mod aritmetic.
aritmetic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, adj. 2. Care aparține aritmeticii (
1), privitor la aritmetică. – Din
fr. arithmetique, lat. arithmeticus.aritmetic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aritmétic adj. m.,
pl. aritmétici; f. aritmétică, pl. aritméticearitmetic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s. f.,
adj. 1. S. f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale. ♦ Manual de aritmetică (1).
2. Adj. Care aparține aritmeticii (1), privitor la aritmetică. — Din
fr. arithmétique, lat. arithmeticus.