arie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman.
2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. –
Lat. area.arie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÁRIE2, arii, s. f. 1. (
Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice).
Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦
Fig. Întindere, suprafață. – Din
lat. area (cu sensurile după
fr. aire).
arie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din
it. aria.arie (Dicționar de neologisme, 1986)ÁRIE1 s.f. 1. (
Mat.) Întindere, mărime a unei suprafețe limitate.
2. Zonă de răspândire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. ♦ Zonă în care este răspândit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zonă în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. sau în care se întâlnește un anumit fenomen lingvistic. [Pron.
-ri-e, gen.
-iei. / < lat.
area, cf. fr.
aire].
arie (Dicționar de neologisme, 1986)ÁRIE2 s.f. Compoziție vocală cu caracter liric, care reprezintă de obicei un fragment al unei lucrări muzicale mai mari. ♦ Piesă instrumentală care se caracterizează printr-o melodie cu o mișcare mai largă, asemănătoare ariei vocale. [Gen.
-iei. / < it.
aria, cf. germ.
Arie].
arie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)árie (árii), s. f. – Melodie, compoziție muzicală.
It. aria (
sec. XIX).
arie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)árie (árii), s. f. –
1. Loc unde se treieră, arman. –
2. Suprafață. –
Var. (
înv.)
are. Mr. arye, megl. aryie, aryiă. Lat. ārea (Pușcariu 119; Candrea-Dens., 86; REW 626; DAR);
cf. alb. arë, it. aja, prov.,
port. aira, fr. aire, cat.,
sp. era (
gal. din Lubián
airá). Folosirea ca termen științific se datorează contactului cu
fr. aire. Der. aret, s. n. (regiune, zonă), cu
var. ariet. Pronunțarea este gravă. În general
suf. -
et este tonic, dar există și cazuri cînd este aton,
cf. bunget, prejmet, astfel încît putem considera fără nici o dificultate că este vorba de un
der. normal de la
arie. Dicționarele l-au confundat uneori cu
arét „ajutor”.
arie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÁRIE1 s. f. 1. (mat.) întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. zonă de răspândire a unui fenomen. ◊ areal
1. 3. teritoriu în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. (< lat.
area)
arie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÁRIE2 s. f. compoziție vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc. 2. piesă instrumentală cu caracter cantabil. (< it.
aria)
arie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ARIE (ARIUS) (
c. 256-336), preot creștin din Alexandria, originar din Cirenaica. Întemeietorul
arianismului.