arici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (
Erinaceus europaeus). ◊ Compus:
arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi (
Echinus melo).
2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale.
3. (
Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. –
Lat. ericius.arici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARICÍ2, pers. 3
aricește, vb. IV.
Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. – Din
arici1.arici (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)aríci (-ci), s. m. –
1. Animal mamifer insectivor. –
2. Tumoare, javart. –
3. Plantă (Echinope sphaerocephalus). –
4. Herpes. –
Mr. ariciu, ariț, megl. ariț. Lat. ērĭcius (Diez, I, 349; Pușcariu 118; Candrea-Dens., 85; Körting 3273; REW 2897; DAR);
cf. alb. irikj, it. riccio (
sard. rizzu),
sp. erizo (
astur. arizo, gal. ourizo). Fonetismul prezintă dificultăți, întrucît rezultatul normal ar trebui să fie
ariț, ca în dialecte. S-a încercat să se explice alterare
ți ›
ci, care apare și în
mr. și în
it., printr-un tip intermediar
eric(u)lus, de către Pușcariu 118; prin
erix, -cis, după Philippide,
Altgr. Elemente, 2, și Pascu, I, 38; prin schimbare de
suf., de către Pascu,
Beitärge, 9.
Der. ariceală, s. f. (tumoare, javart);
arici, vb. (a-și zbîrli părul; a se ghemui, a se face ghem; a suferi de ariceală sau de herpes);
aricioaică, s. f. – Din
rom. provin
ngr. ἀρίτζιος (Murnu 22; Meyer,
Neugr. St., II, 74),
rut. jaric (Candrea,
Elemente, 405; Berneker, 448).
arici (Dicționar de argou al limbii române, 2007)arici s. m. sg. sistem de închidere a genților, a pantofilor etc.
arici (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARÍCI, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (
Erinaceus europaeus). ◊
Expr.:
Barbă de arici = barbă țepoasă.
Zbârlit ca un arici = supărăcios, ursuz. ◊ Compus:
arici-de-mare = animal echinoderm cu corpul acoperit cu țepi, care trăiește în unele mări și oceane (
Echinus lividus).
2. Nume dat unor boli ale vitelor.
3 Piesă făcută din bare de fier forjat sau sudat, prevăzută cu patru brațe cu vârf ascuțit și folosită ca obstacol împotriva animalelor, a autovehiculelor etc. –
Lat. ericius.aricĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)arícĭ m., pl. tot așa (lat.
erîcius, pin [!] schimbare de sufix, că, normal, ar fi trebuit să fie
arit: it.
riccio, sp.
erizo; fr.
hérisson). Un mic mamifer insectivor acoperit cu ghimpĭ. Un joc copilăresc. O horă țărănească. Ariceală.
arici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aríci1 s. m.,
pl. aríci, art. aríciiarici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!aricí2 (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se aricéște, imperf. 3
sg. se ariceá; conj. prez. 3
să se ariceáscăarici (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi
(Erinaceus europaeus). ◊ Compus:
arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi; echinidă
(Echinus melo). 2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale.
3. (
Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. —
Lat. ericius.arici (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARICÍ2, pers. 3
aricește, vb. IV.
Refl. A se îmbolnăvi de ariceală. — Din
arici1.