arhon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÁRHON s. m. (
Înv.) Titlu de politețe cu care se adresa cineva unui boier. [
Var.:
árhonda s. m.] – Din
ngr. árhon, árhondas.arhon (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)árhón s. m. – (Înv.) Boier. –
Var. arhonda. Ngr. ἄρχων,
gen. ἄρχοντας (Gáldi 154).
Sec. XVIII. S-a aflat în concurență cu
neol. arhonte, s. m.,
arhontat, s. n. (arhontat), din
fr. Astăzi ieșit din uz, a fost titlu de politețe în epoca fanarioților, ca
chir. –
Der. arhonie, s. f. (noblețe);
arhondar, s. m. (călugăr care răspundea de primirea călătorilor), din
ngr. ἀρχοντάρης (
sec. XVIII);
arhondăreasă, s. f. (călugăriță care răspundea de primirea călătorilor);
arhondaric, s. n. (salon destinat călătorilor, în mănăstiri), din
ngr. ἀρχον-ταρίϰι;
arhondărie, s. f. (salon de primire în mănăstiri);
arhondologie, s. f. (heraldică), din
ngr. ἀρχοντολογία;
arhondologiu, s. n. (carte a boierilor).
arhon (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ÁRHON s. m. (
Înv.) Titlu de politețe cu care se adresa cineva unui boier. –
Ngr. arhon.arhon (Dicționaru limbii românești, 1939)árhon m. (ngr.
árhon. V.
arhont).
Sec. 18-19. Cuvînt de politeță adresat boĭerilor (ca azĭ
domnule saŭ
cocoane):
să trăĭeștĭ, arhon pitar! – Uzitat singur și
árhonda (ngr.
arhondas, voc.
-nda, scris
-nta):
așa e, arhonda! V.
boĭer.arhon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)árhon (
înv.) (+ rang boieriesc)
s. m. sg. voc.arhon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)arhon m. în epoca fanariotă, titulatură nobilă pusă înaintea numelui boieriei:
arhon Șatrar; vocativ:
arhonda ! [Gr. mod.].
arhon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÁRHON s. m. sg. voc. (
Înv.) Titlu de politețe cu care se adresa cineva unui boier. [Var.:
árhonda s. m. sg.] — Din
ngr. árhon, árhondas.