arhi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARHI- Element de compunere care servește la formarea unor substantive, cărora le dă sens de superioritate, și la formarea unor adjective, cărora le dă sens superlativ. – Din
fr.,
lat. archi-.arhi (Dicționar de neologisme, 1986)ARHI- Element prim de compunere savantă care înseamnă „foarte” și dă substantivelor un sens de superioritate, iar adjectivelor un sens superlativ. [Scris și
archi-. / < fr., lat.
archi- < gr.
archein – a comanda, a porunci].
arhi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)arhi- Prefix care exprimă ideea de superlativ. A intrat direct din
ngr., prin intermediul terminologiei bisericești:
arhidiacon, arhiepiscop, arhierarh, arhiereu. Același fonetism propriu
ngr. s-a păstrat apoi pentru termenii introduși din
fr.:
arhiduce, arhitect, arhitravă. În articolele următoare sînt menționate acele cuvinte compuse cu
arhi- al cărui al doilea element nu are existență independentă în
rom.arhi (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARHI- pref. „mai mare peste”, „foarte”. (< fr.
archi-, cf.
gr. arkhein, a comanda)
arhi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARHI- Element de compunere care servește la formarea unor substantive cărora le dă sens de superioritate, ca:
arhipăstor, și la formarea unor adjective cărora le dă sens superlativ, ca:
arhiplin, arhicunoscut etc. –
Fr. archi- (
lat. lit. archi-).
arhi (Dicționaru limbii românești, 1939)*árhi- (vgr.
arhi-, d.
arhé, început). Prefix care arată superioritatea, ca:
arhidiacon, arhiduce, arhiplin. V.
baș-, extra-, ultra-, răs-.arhi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARHI- Element de compunere care servește la formarea unor substantive, cărora le dă sens de superioritate, și la formarea unor adjective, cărora le dă sens superlativ. — Din
fr.,
lat. archi-.