arheologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate. [
Pr.:
-he-o-] – Din
fr. archéologie.arheologie (Dicționar de neologisme, 1986)ARHEOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul trecutului istoric al societății omenești, al stadiului la care a ajuns societatea omenească în diverse epoci, pe baza monumentelor, a obiectelor de artă etc., aparținând diferitelor culturi materiale din antichitate, din evul mediu etc., descoperite prin săpături. [Pron.
-he-o-, gen.
-iei. / < fr.
archéologie, cf. gr.
archaios – vechi,
logos – studiu].
arheologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARHEOLOGÍE s. f. știință care studiază trecutul istoric al societății omenești pe baza interpretărilor vestigiilor aparținând diferitelor culturi materiale. (< fr.
archéologie)
arheologie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ARHEOLOGÍE (‹
fr. {i}; {s}
gr. arkhaios „vechi” +
logos „studiu”)
s. f. Ramură specializată a științei istorice, avînd ca obiect colectarea, ordonarea și interpretarea vestigiilor materiale din trecutul istoric al omenirii.
A. este principalul izvor pentru cunoașterea istoriei (preistoriei) și a civilizațiilor antice în lipsa știrilor scrire. Metodele de cercetare ale
a. sînt: practice (de descoperire pe teren) și teoretice (de ordonare și interpretare a materialului descoperit).
A. ca știință s-a constituit în
sec. 17, cînd s-a trecut la o cercetare sistematică și la interpretarea vestigiilor antice ca mărturii sau argumente în sprijinul datelor oferite de izvoarele scrise. În
sec. 18 are loc explorarea sistematică a unor vechi centre antice, creîndu-se primele șantiere și școli arheologice naționale. Primele săpături arheologice sistematice de pe
terit. României s-au făcut în
sec. 19, creatorul școlii naționale de arheologie fiind. V. Pârvan.
arheologie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază felul de viață și cultura popoarelor antice, pe baza urmelor materiale păstrate. [
Pr.:
-he-o-] –
Fr. archéologie (<
gr.).
arheologie (Dicționaru limbii românești, 1939)*arheologíe f. (vgr.
arhaiología). Știința monumentelor și artelor vechĭ.
arheologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)arheologíe (-he-o-) s. f.,
art. arheología, g.-d. arheologíi, art. arheologíeiarheologie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)arheologie f. știința antichității, a artelor și a monumentelor vechi.
arheologie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARHEOLOGÍE s. f. Știință care studiază trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate. [
Pr.:
-he-o-] — Din
fr. archéologie.