argățesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. –
Argat +
suf. -esc.argățesc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. De argat, specific argatului. – Din
argat +
suf. -esc.argățesc (Dicționaru limbii românești, 1939)1) argățésc, -eáscă adj. De argat.
argățesc (Dicționaru limbii românești, 1939)2) argățésc v. intr. Fac slujba de argat.
argățesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)argățésc (rar)
adj. m.,
f. argățeáscă; pl. m. și
f. argățéștiargățesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. —
Argat +
suf. -esc.