argea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARGEÁ, argele, s. f. (
Pop.)
1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc transversal extremitățile războiului de țesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute pentru a ține strânse lemnele care o compun.
2. Construcție rudimentară de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut.
3. Boltă ori acoperiș al unei clădiri. –
Et. nec.argea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)argeá (argéle), s. f. –
1. Firidă, nișă, boltă. –
2. Încăpere făcută în partea sub nivelul solului, unde se păstrează războiul de țesut și lâna sau inul. Cuvînt foarte discutat, în care, în ce ne privește, vedem un cuvînt oriental, fie
tc. arca „cutie”, fie corespondentul său cuman sau
tăt. (
cf. DAR). Totuși, conform unei tradiții îndelungate în filologia românească, acest cuvînt provine dintr-un etimon autohton. Hasdeu,
Col. Traian, 1873, 232, indica drept posibil un dacic *
argilla, în timp ce în
Etymologicum, 1577-9, se referea la
gr. ἄργιλλα „casa subterană” sau la macedoneanul ἄργελλα „camera de baie”. Ipoteza a fost adoptată de Densusianu,
Filologie, 449 și
Hlr., 38;
GS, VII, 86; de Philippide,
Principii, 33 și 148; de Iordan,
Dift., 58; și semnalată cu reținere de DAR (
cf. REW 636). La rîndul lor, Jokl,
IF, XLIV, 13 și Pușcariu,
Lr., 257, consideră că cuvîntul macedonean reprezintă un prototip cimerian conservat și în
alb. ragëlia (
cf. Philippide, II, 698, și Rosetti, II, 108), Grégoire,
Byzantion, XIV, 537, se referă la
ngr. ἀργαλείος, și pentru Lahovary 313, avem a face cu un cuvînt anterior fazei
indoeurop. Cuvîntul
tc. (pronunțat
arğa) pare a fi explicația cea mai sigură, cel puțin din punctul de vedere al
rom.argea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARGEÁ, argele, s. f. (
Pop.)
1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc în sens transversal extremitățile războiului și pe care stau femeile când țes.
2. Mică construcție de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut.
3. Acoperiș.
4. Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute, pentru a ține strânse lemnele care o compun.
argea (Dicționaru limbii românești, 1939)argeá f., pl.
ele (cp. cu lat.
argilla, argilă, lut, adică „lipit cu lut”, și cu ngr.
argaleiós, vgr.
ergaleîon, războĭ de țesut,
argánia, materialu uneĭ pivnițe; alb.
argalĭi, războĭ de țesut).
Vest. Bordeĭaș orĭ șopron în care țărancele țese vara (rar întrebuințat azĭ). Scaunu țesetoareĭ. Lemnăria care susține acoperemîntu uneĭ case țărăneștĭ. Camera boltită care vine după gîrliciu pivnițeĭ. Partea boltită a bisericiĭ (naos).
Nț. Cele două grinzĭ care mărginesc o plută de scîndurĭ. V. și GrS. 1937,86.
argea (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)argeá, s.f. – v. arjea.
argea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)argeá (
pop.)
s. f.,
art. argeáua, g.-d. art. argélei; pl. argéle, art. argéleleargea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARGEÁ, argele, s. f. (
Pop.)
1. Război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc transversal extremitățile războiului de țesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute pentru a ține strânse lemnele care o compun.
2. Construcție rudimentară de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut.
3. Boltă ori acoperiș al unei clădiri. —
Et. nec.argeà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)argeà f.
1. bordeiaș în pământ unde țărancele țes vara:
nu te grăbi ca fata mare la argea PANN;
2. partea răsboiului care servă de scaun țesătoarelor;
3. bolta unui beciu;
4. o parte a teascului de vie;
5. pl. grinzile cari apără laturile plutei. [Cf. gr. ARGHELLA, odaie de baie (la vechii Macedoneni)].