argat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARGÁT, -Ă, argați, -te s. m. și
f. (Rar la
f.) Servitor, slugă angajată(în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din
bg. argat, ngr. argátis.argat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)argát (argáți), s. m. – Servitor, slugă, grăjdar, ajutor la câmp. –
Mr.,
megl. argat. Ngr. ἀργάτης, deformare de la ὲργάτης „muncitor” (Roesler 564; Murnu 6; Sandfeld 18);
cf. alb.,
sb. argat, tc. irgat, bg. argatin. –
Der. argată, s. f. (servitoare);
argățesc, adj.;
argăți, vb. (a munci ca argat; a fi în slujba cuiva);
argăție, s. f.;
argățime, s. f. (mulțime de argați). Din
rom. a trecut în
rut. arhát (Miklosich,
Wander., 10).
argat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARGÁT, -Ă, argați, -te s. m. și
f. Persoană angajată pentru muncile agricole pe o moșie sau într-o gospodărie de chiaburi. –
Ngr. argatis (
bg. argat).
argat (Dicționaru limbii românești, 1939)argát m. (ngr.
argátis, d. vgr.
ergátes. V.
energie). Servitor rural în curte saŭ la cîmp. V.
fecĭor.argat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)argát s. m.,
pl. argáțiargat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)argat m.
1. om tocmit cu plată să ajute sau să muncească în folosul cuiva;
2. rândaș, slugă. [Bizantin ARGATES, muncitor].
argat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARGÁT, -Ă, argați, -te, s. m. și
f. (Rar la
f.) Servitor, slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. — Din
bg. argat, ngr. argátis.