arete (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)aréte (aréți), s. m. – Berbec de prăsilă. –
Mr. arete, areati, megl. reti, areati, istr. arete. Lat. ăries, -etem (Pușcariu 115; Candrea-Dens., 81; REW 645; DAR; Pascu, I, 38);
cf. genov. aeo, prov. aret. Pentru fonetism,
cf. Rosetti, I, 51. –
Der. arețar, s. m. (paznic de berbeci);
arățel, s. m. (plantă, Borrago officinalis) a cărei origine apare ca necunoscută în DAR, și care trebuie să fie
dim. de la
arete (
cf. celălalt nume popular,
limba mielului).
arete (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARÉTE, areți, s. m. (
Reg.) Berbec. –
Lat. aries, -etis.arete (Dicționaru limbii românești, 1939)aréte m. (lat.
áries, aríetis, ca
părete d.
páries. D. rom. vine rut.
arétiĭ. V.
erete).
Olt. Berbece (întreg). V.
batal.arete (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Arete, soția lui Alcinous și mama lui Nausicaa.
arete (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)aréte, areți, (areti), s.m. – Berbece (de 4 ani) de prăsilă (Papahagi 1925): „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș 1993: 81; Poienile Izei). – Lat. aries, -etem (Pușcariu, DA, DER).