apărea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APĂREÁ, apár, vb. II.
Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect.
2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [
Var.:
apáre vb. III.] – Din
lat. apparere (după
părea).
apărea (Dicționar de neologisme, 1986)APĂREÁ vb. II. intr. 1. A se ivi, a lua naștere. ♦ A părea.
2. A ieși de sub tipar. [< lat.
apparere, după
părea].
apărea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)apăreá (-ár, -rút), vb. – A se ivi, a se arăta; a lua naștere. Format pe baza lui
părea, ca în modelul
fr. apparaître față de
paraître (
sec. XIX);
cf. sp. aparacer. Este frecventă tendința de a asimila
vb. cu
conj. III (a apare).
Der. aparent, adj.;
aparență, s. f.;
apariție,, s. f., toate din
fr.apărea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APĂREÁ, apár, vb. II.
Intranz. 1. A se arăta, a se ivi; a lua naștere. ♦ A părea.
2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. –
Lat. lit. apparere (după
părea).
apărea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apăreá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. apár, 2
sg. apári, 1
pl. apărém, viit. 3
sg. va apăreá; conj. prez. 3
să apáră; cond. prez. 3
ar apăreá; ger. apărấnd; part. apărútapărea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APĂREÁ, apár, vb. II.
Intranz. 1. A se arăta în fața cuiva, a deveni vizibil cuiva, a se ivi; a lua naștere. ♦ A se arăta (cuiva) sub o anumită înfățișare, a lua (pentru cineva) un anumit aspect.
2. (Despre publicații) A ieși de sub tipar. [
Var.:
apáre vb. III] —
Din lat. apparere (după
părea).