apoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APÓI adv. 1. După aceea, pe urmă.
A venit apoi la mine. ♦ (Cu valoare de conjuncție) Atunci, în cazul acesta, dacă e așa, așa fiind.
Dacă e adevărat, apoi ai dreptate. 2. (De obicei precedat de conjuncții; adesea cu valoare de conjuncție) Pe lângă asta, și încă, unde mai pui că; dar; altminteri.
Și-apoi era război pe vremea aceea. [
Var.: (
pop.)
păi, poi adv.] –
Lat. ad-post.apoi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ápói adv. –
1. După aceea, pe urmă (sens temporal și
înv., local). –
2. Atunci, în cazul acesta (sens consecutiv). –
3. Dar, altminteri (sens expletiv). –
4. Pe lîngă asta, pe deasupra. –
Var. apăi. –
Mr. apoi, apoea, megl. napoi, năpoi, poia, istr. napoi. Lat. ad post (Pușcariu 98; Candrea-Dens., 1423; REW 195; DAR);
cf. it. appo (
v. sard. appus, v. latri.
apo, mil. apos),
v. port. apos. Pentru
-i, cf. noi. Sensurile 3 și 4 se confundă perfect cu
păi ‹
poi. Der. înapoi, adv. (în spate, îndărăt),
mr. năpoi; înapoia, vb. (a da Înapoi);
înapoiat, adj. (restituit; arierat). Din
rom. a trecut în
bg. din
Trans.,
apa (apoi),
cf. Miklosich,
Sprache, 119.
apoi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APÓI adv. 1. După aceea, pe urmă.
Își luă rămas bun și apoi plecă. ♦ Pe lângă asta.
Și-apoi tot nu mă pot duce. ♦ Mai, în plus.
După ce că e frig, apoi și plouă. 2. Totuși.
Apoi tot am să-ți mai vorbesc puțin. 3. Atunci, în cazul acesta; dacă e așa, așa fiind.
Apoi dar ce vrei ?. ♦ Ei și! n-are importanță!
Ș-apoi ce dacă a plecat! 4. (De obicei precedat de conjuncții)
a) Doar;
b) (precedat de „și”) și încă; unde mai pui că;
c) vezi! ei!;
d) dar;
e) cu toate acestea;
f) (precedat de „că”) altminteri;
g) (servește la introducerea unui răspuns concesiv, evaziv, sau ca scuză)
Apoi de, ce pot să-ți spun?; h) (precedat de „și”, servește ca introducere în poezie, proverbe etc.)
Ș-apoi lin, dorule, lin. (JARNIK-BÂRSEANU). –
Lat. ad-post.apoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)apóĭ adv. (lat.
ad, la, și
post, pe urmă, după. V.
poĭ). Pe urmă, după aceĭa:
a venit, și apoi s' a dus. Din apoĭ, de dinapoĭ, posterior:
partea din apoĭ, partea din apoĭa caseĭ. V.
ainte).
De apoĭ, ultim:
ziŭa, vremea, judecata de apoĭ. În cea de apoĭ (Let.), în cele din urmă, în sfîrșit.
Ș' ápoĭ (din
și apoĭ), și dacă, chear așa să fie, nu-mĭ pasă, și ce e cu asta? De ex.:
Te va prinde! Ș' apoĭ! Apoĭ de! Apoĭ dă! loc. care arată încurcătura saŭ ironia:
Te-am prins, hoțule! Apoĭ dă! Ĭartă-mă și dumneata! D' apoĭ cum (din
da, dar apoĭ cum), dar cum, poĭ dar, poĭ cum alt-fel? De ex.:
Te ducĭ și tu? D' apoĭ cum?! (adică: „se' nțelege că mă duc!”).
D' apoĭ cum nu?! dar cum nu, poĭ cum alt-fel (ironic orĭ serios):
L-aĭ prins? D' apoĭ cum nu?! (adică: se' nțelege!„).
Maĭ apoĭ, maĭ pe urmă. Adj. Cel din urmă:
mulțĭ vor fi întîiĭ și apoiĭ întîiĭ (Cor.).
apoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apói adv.apoi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)apoi adv.
1. pe urmă, după aceea:
apoi de ! n´am ce face, fie cum o fi !
ș’apoi? ce urmează ?
vremea de apoi, sfârșitul lumii;
2. în urmă, îndărăt:
înapoi, dinapoi. [Lat. AD POST].
apoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APÓI adv. 1. După aceea, pe urmă.
A venit apoi la mine. ♦ (Cu valoare de conjuncție) Atunci, în cazul acesta, dacă e așa, așa fiind.
Dacă e adevărat, apoi ai dreptate. 2. (De obicei precedat de conjuncții; adesea cu valoare de conjuncție) Pe lângă asta, și încă, unde mai pui că; dar; altminteri.
Și-apoi era război pe vremea aceea. [
Var.: (
pop.)
păi, poi adv.] —
Lat. ad-post.