apostilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)APOSTÍLĂ, apostile, s. f. Rezoluție scrisă pe o petiție, pe un raport etc.;
p. ext. semnătură pusă pe un asemenea act. – Din
fr. apostille.apostilă (Dicționar de neologisme, 1986)APOSTÍLĂ s.f. Notă, observație (pusă pe o petiție, pe un act oficial); (
p. ext.) semnătură dată pe un asemenea act. [< fr.
apostille].
apostilă (Marele dicționar de neologisme, 2000)APOSTÍLĂ s. f. rezoluție pusă pe o petiție, pe un act oficial. (< fr.
apostille)
apostilă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))APOSTÍLĂ, apostile, s. f. Însemnare sau hotărâre notată pe o petiție, pe un raport etc.;
p. ext. semnătură pusă pe un asemenea act. –
Fr. apostille.apostilă (Dicționaru limbii românești, 1939)*apostílă f., pl.
e (fr.
apostille, it.
postilla, sp.
apostilla). Notă saŭ recomandare scrisă pusă la marginea uneĭ scrierĭ (uneĭ petițiunĭ, unuĭ raport ș. a.)
apostilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)apostílă s. f.,
g.-d. art. apostílei; pl. apostíleapostilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)apostilă f.
1. adaos la marginea unei scrieri;
2. scurtă recomandațiune, adăogată la o petițiune, de o persoană influentă.
apostilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)APOSTÍLĂ, apostile, s. f. Rezoluție scrisă pe o petiție, pe un raport etc.;
p. ext. semnătură pusă pe un asemenea act. — Din
fr. apostille.