apolinic - explicat in DEX

apolinic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch.

apolinic (Dicționar de neologisme, 1986)
APOLÍNIC, -Ă adj. Referitor la zeul Apolo. ♦ Luminos, senin, echilibrat. ♦ (Op. dionisiac) Termen folosit de Nietzsche, prin care înțelegea o atitudine meditativ-teoretică, bazată pe ordine, armonie, echilibru și măsură. [Cf. germ. apollinisch, it. apollineo].

apolinic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
APOLÍNIC, -Ă adj. 1. referitor la zeul Apolo; apolinar. ◊ luminos, senin, echilibrat. 2. (la Nietzsche) spirit meditativ, caracterizat prin echilibru, armonie, măsură, claritate în gândire. (< germ. apollinisch)

apolinic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
apolínic adj. m., pl. apolínici; f. apolínică, pl. apolínice

apolinic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APOLÍNIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. — Din germ. apollinisch.