apogiatură - explicat in DEX

apogiatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Ornament melodic care constă dintr-unul sau mai multe sunete secundare care precedă sunetul principal (aflat la altă înălțime). [Pr.: -gi-a-] – Din it. appoggiatura.

apogiatură (Dicționar de neologisme, 1986)
APOGIATÚRĂ s.f. Notă muzicală ornamentală care se execută înaintea unei note obișnuite, la interval de un ton sau de un semiton. [Pron. -gi-a-, pl. -ri. / < it. appoggiatura].

apogiatură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
APOGIATÚRĂ s. f. (muz.) ornament melodic din unul sau mai multe sunete, executate prin scurtarea duratei normale a notei precedente. (< it. appoggiatura)

apogiatură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Notă muzicală executată, ca ornament, înaintea altei note, la distanță de un ton sau de un semiton de aceasta, cu scopul de a o pune mai bine în evidență. [Pr.: -gi-a-] – It. appogiatura.

apogiatură (Dicționaru limbii românești, 1939)
*apogiatúră f., pl. ĭ (it. appoggiatura [5 silabe], d. appoggiare, a sprijini). Muz. Notă maĭ mică pusă înaintea alteĭ a maĭ marĭ și executată răpede [!].

apogiatură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
apogiatúră (-gia-) s. f., g.-d. art. apogiatúrii; pl. apogiatúri

apogiatură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Ornament melodic, simplu sau dublu, care precedă sunetul principal la interval de secundă și este scris cu litere mai mici. — Din it. appoggiatura.