apogeu - explicat in DEX

apogeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.

apogeu (Dicționar de neologisme, 1986)
APOGÉU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul de pe orbita unui astru care se găsește la cea mai mare distanță de Pământ. 2. (Fig.) Cel mai înalt punct al evoluției unui fenomen, a unei situații etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -ge-e), -euri. / < fr. apogée, cf. it. apogeo, gr. apogeios < apo – departe de, ge – pământ].

apogeu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
APOGÉU s. n. 1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial. 2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situații etc.; culme. (< fr. apogée, gr. apogaion)

apogeu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen; culme. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Fr. apogée (< gr.).

apogeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée

apogeu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
apogeu n. 1. Astr. punctul în care soarele sau luna se află la cea mai mare depărtare de pământ; 2. fig. gradul cel mai înalt: puterea să ajungă la apogeu.

apogeu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de Pământ la care se află un astru pe orbita sa. — Din fr. apogée.

apogeŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*apogéŭ n., pl. eĭe (lat. apogéum, d. vgr. apógeion, depărtat de pămînt [subînț. diástema, distanță], d. apó, de la, și gê, pămînt). Astr. Punct în care soarele orĭ luna e maĭ departe de pămînt, în opoz. cu perigeŭ. Fig. Culme, cel maĭ înalt grad: a fi la apogeu frumusețiĭ, gloriĭ, averiĭ.