aorist (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AORÍST, aoriste, s. n. Timp verbal, în unele limbi, care exprimă o acțiune trecută nedeterminată. – Din
fr. aoriste, lat. aoristus.aorist (Dicționar de neologisme, 1986)AORÍST s.n. Formă temporală a unor limbi (ca sanscrita, greaca veche, slava bisericească etc.) care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute, fără nici o referire la prezent. [Pron.
a-o-, pl.
-te, -turi. / < fr.
aoriste, lat.
aoristus <
a – fără,
oristos – mărginit, determinat].
aorist (Marele dicționar de neologisme, 2000)AORÍST s. n. formă verbală a unei limbi care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute, fără nici o referire la prezent. (< fr.
aoriste, gr.
aoristos, nedeterminat)
aorist (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AORÍST, aoriste, s. n. Denumire dată unei forme temporale din limba sanscrită, greacă veche și slavă bisericească, care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute. –
Fr. aoriste (
lat. lit. aoristus).
aorist (Dicționaru limbii românești, 1939)*aoríst n., pl.
e (vgr.
aóristos, nehotărît, d.
orízo, limitez. V.
afurisesc, ursesc).
Gram. Perfectu indefinit orĭ simplu (la vechiĭ Grecĭ).
aorist (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aoríst s. n.,
pl. aorísteaorist (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aorist n. timpul trecutului indefinit (în conjugarea greacă).
aorist (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AORÍST, aoriste, s. n. Timp verbal, în unele limbi vechi, care exprimă o acțiune trecută nedeterminată. — Din
fr. aoriste, lat. aoristus.