anàfură - explicat in DEX

anafură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

anafură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
anáfură (anáfure), s. f. – Pîine sfințită care se împarte credincioșilor după terminarea slujbei. – Var. (a)náforă, nafură. – Anafora, s. f. (raport scris adresat domnitorului), anaforă, s. f. (procedeu stilistic, repetiție). – Mr. anafură, megl. nafără. Ngr. ἀναφορά „relatare” (Murnu 4); în primul său sens ar fi putut intra prin intermediul sl. (a)nafora. Ultima var. este neol.

anafură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Slav (v. sl. (a)nafora < gr.).

anafură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
anáfură (pâine sfințită) s. f., g.-d. art. anáfurei

anàfură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
anàfură f. pâine binecuvântată ce se împarte creștinilor după leturghie. [De origină slavo-greacă, vorbă identică cu cea precedentă; de aci și forma scurtată, nafură].

anafură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] — Din sl. (a)nafora.