antreu - explicat in DEX

antreu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANTRÉU, antreuri, s. n. Prima încăpere (de dimensiuni mici) a unei locuințe, în care se intră venind de afară; vestibul. [Var.: antrét s. n.] – Din fr. entrée.

antreu (Dicționar de neologisme, 1986)
ANTRÉU s.n. 1. Încăpere prin care se intră într-o locuință venind de afară ; vestibul. 2. Fel de mâncare care se servește înainte de felul de bază al meniului. [Pl. -uri, var. antre, antret s.n. / < fr. entrée – intrare].

antreu (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)
ANTRÉU s.n. În limbaj familiar, denumește primul fel dintr-un meniu. După regulile clasice ale gastronomiei, antreul este felul care se servește după gustare (sau supă) și pește (sau preparatul care îl înlocuiește), înainte de felul principal din meniu (de obicei friptura); fr., engl. entrée; germ. Entree; în SUA, entree denumește întotdeauna felul principal al meniului.

antreu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
antréu (antréuri), s. n. – Vestibul. – Var. antret. Fr. entrée, cf. ngr. ἀντρέ. T din antret trebuie să fie analogic, ca în caiet.

antreu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
antreu, antreuri s. n. (intl.) buzunar exterior

antreu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANTRÉU s. n. 1. vestibul (2). 2. fel de mâncare care se servește ca aperitiv. (< fr. entrée)

antreu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANTRÉU, antreuri, s. n. Prima încăpere (de dimensiuni mici) a unei locuințe, în care se intră venind de afară; vestibul. [Var.: antrét s. n.] – Fr. entrée.

antreu (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
antréu, -uri, s.n. – Vestibul, hol; tindă. Încăpăre intermediară de mici dimensiuni la casele bătrânești, prevăzută cu scopul de a diminua pierderile de căldură pe timpul iernii. Din antreu se făcea legătura cu camera de locuit. Tot de aici se permitea accesul în podul casei. – Cf. fr. entrée (DER, DEX).

antreu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
antréu s. n., art. antréul; pl. antréuri

antreu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
antreu n. 1. intrare; 2. sală de intrare: tindă, anticameră; rostit în Moldova antret (= fr. entrée).