antipod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANTIPÓD, antipozi, s. m. Loc sau punct de pe suprafața pământului diametral opus altuia;
fig. lucru, fapt, idee etc. în totală opoziție cu alt lucru, fapt, idee etc. – Din
fr. antipode.antipod (Dicționar de neologisme, 1986)ANTIPÓD s.m. Loc de pe pământ diametral opus ca așezare față de alt loc. ♦ (
Fig.) Persoană sau lucru cu totul opus altei persoane sau altui lucru. //
s.n. Celule care se află în sacul embrionar al angiospermelor în partea opusă ovulului. [< fr.
antipode, cf. lat., gr.
antipodes <
anti – opus,
pous – picior].
antipod (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANTIPÓD I.
s. m. 1. loc de pe Pământ diametral opus. 2. (chim.) ži optici = substanțe cu aceeași formulă și aceleași proprietăți fizico-chimice, dar cu activitate optică diferită. 3. (fig.) ființă, lucru, idee etc. în totală opoziție cu altele. II. s. f. pl. celule situate la baza sacului embrionar la angiosperme, care participă la fecundarea și dezvoltarea embrionului. (< fr.
antipode/s/, lat., gr.
antipodes)
antipod (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANTIPÓD, antipozi, s. m. Loc de pe suprafața pământului diametral opus altui loc;
fig. persoană sau lucru cu totul opus altei persoane sau altui lucru. –
Fr. antipode (<
gr.).
antipod (Dicționaru limbii românești, 1939)*antipód n., pl.
urĭ și
oade (vgr.
antípodos, d.
anti, contra, și
pū, podós, picĭor. V.
ahtapod). Loc al pămîntuluĭ opus diametral altuĭa.
Fig. Lucru contrar:
raționamentu luĭ e antipodu bunuluĭ simț. S. m. Locuitor de la „antipod”. – Antipoziĭ noștri îșĭ aŭ picĭoarele opuse cu ale noastre. Dar în realitate nefiind nicĭ
sus, nicĭ
jos în spațiŭ, ĭar josu fiind pentru toțĭ centru pămîntuluĭ, aŭ ca și noĭ picioarele în jos, și capu în sus. Oceanu de la vestu Noŭăĭ Zelande e aproape antipodu Româniiĭ. Cînd e amează la noĭ, e mezu nopțiĭ acolo. Ceĭ vechĭ și ceĭ din evu mediu nu credeaŭ asta. De aceĭa Columb a reușit foarte greŭ să obțină cele treĭ corăbiĭ pentru descoperirea Americiĭ.
antipod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)antipód s. m.,
pl. antipóziantipod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)antipod m.
1. care locuește într’o parte a pământului diametral opusă cu a noastră;
2. loc foarte depărtat;
3. fig. contrarul:
antipodul rațiunii.antipod (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANTIPÓD, -Ă, antipozi, -de, s. m.,
s. f. 1. S. m. Loc sau punct de pe suprafața Pământului diametral opus altuia;
fig. lucru, fapt, idee etc. în totală opoziție cu alt lucru, fapt, idee etc.
2. S. f. (
Bot.; la
pl.) Celule situate în partea inferioară a sacului embrionar al angiospermelor, care participă la fecundare și la dezvoltarea embrionului. — Din
fr. antipode.