anticrist (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANTICRÍST s. m. v. antihrist.anticrist (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)anticríst s. m. – Nume dat de creștini principiului răului, Satanei și ereticilor. –
Var. antihrist. –
Antihîrț, s. m. (
fam., pungaș, golan; se folosește drept calificativ pe jumătate ironic, pe jumătate depreciativ, dar totdeauna cu o nuanță de afecțiune sau familiaritate).
Sl. anŭtichristŭ, din
ngr. ἀντίχριστος. Forma cu
c este
neol. Var. fam. este o modificare expresivă, ca
hîrța-pîrța.anticrist (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANTICRÍST s. m. v. antihrist.anticrist (Dicționaru limbii românești, 1939)*Anticríst și (vechĭ)
Antihríst m. (vgr. și ngr.
Antihristos, adică „contra luĭ Hristos”; vsl.
Antihristŭ). Un diavol care, după cum zice Apocalipsu, se va arăta la sfîrșitu lumiĭ ca să facă răŭ, dar va fi învins de Hristos.
Fig. Nelegĭuit. –
Pop. Fam. Iron. Antihîrț.anticrist (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Anticrist m. dușman al lui Crist, demon a cărui venire (după Apocalips) va precede triumful definitiv al Evangheliei, în vremea d´apoi (numit popular
Antihârț):
se vede că am ajuns în vremea lui Antihârț AL.
anticrist (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANTICRÍST s. m. v. antihrist.