antic - explicat in DEX

antic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. III. S. f. (Înv.) Obiect de artă din antichitate. [Acc. și: ántic] – Din fr. antique, lat. antiquus.

antic (Dicționar de neologisme, 1986)
ÁNTIC, -Ă adj. 1. Din trecutul îndepărtat; străvechi. ♦ Care aparține popoarelor, culturii și civilizației din antichitate. 2. În genul creațiilor din antichitate. ♦ (Fig.) Clasic. // s.m. și f. Cel care aparține popoarelor din antichitate. [< fr. antique, it. antico, < lat. antiquus – vechi].

antic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ántic (-că), adj. – 1. Vechi, vetust. – 2. Care aparține antichității. Fr. antique. – Der. antică, s. f. (antichitate, obiect arheologic), din it. antico, prin filieră orientală (ngr. ἀντιϰά, tc., bg., iud. sp. antika, mr., megl. antică, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 11; Bogrea, Dacor., IV, 789); anticar, s. m. (persoană care vinde cărți vechi); anticariat, s. n. (magazin de antichități și obiecte de ocazie), ca germ. Antiquariat; anticărie, s. f. (anticariat); anticat, adj. (înv., învechit); antichitate, s. f. (vechime).

antic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ántic / antíc adj. m., pl. ántici / antíci; f. ántică / antícă, pl. ántice / antíce

antic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANTÍC, -Ă I. adj. 1. care aparține antichității; străvechi. 2. în genul creațiilor din antichitate. ◊ (fig.) clasic. II. s. m. f. cel care aparține popoarelor din antichitate. (< fr. antique, lat. antiquus)

antic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. Ruinile unui castel antic (ODOBESCU). ♦ Care aparține popoarelor din antichitate sau caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau civilizației lor. Odă în metru antic (EMINESCU). 2. În genul creațiilor din antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din antichitate. [Acc. și: ántic] – Fr. antique (lat. lit. antiquus).

antic (Dicționaru limbii românești, 1939)
*antíc, -ă adj., pl. f. e (lat. antiquus). Foarte vechĭ: la Pompeji se văd ruine antice. Fig. Care are calitățile lucrurilor de acelașĭ fel la ceĭ vechĭ: simplicitate antică. S. m. pl. Ceĭ vechĭ (maĭ ales Greciĭ și Romaniĭ). S. f., pl. ĭ și e. Obĭect vechĭ (maĭ ales monetă [!]) de sute saŭ miĭ de ani. Fig. Iron. Persoană bătrînă saŭ cu obiceĭurĭ învechite. – Fals ántic.

antic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ÁNTIC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepărtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din Antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din Antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din Antichitate. [Acc. și: antíc] – Din fr. antique, lat. antiquus.

antic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
antic a. 1. foarte vechiu: Memfis colo ’n depărtatare cu zidirile-i antice EM.; 2. ieșit din modă; vestmânt antic; 3. având caracterul producțiunilor antichității: operă de o simplitate antică.

antic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ÁNTIC, -Ă, antici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul înde­părtat sau datează de atunci. ♦ Care aparține popoarelor din Antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizației lor. 2. În genul creațiilor din Antichitate. Stil antic. II. S. m. și f. Persoană aparținând popoarelor din Antichitate. III. S. f. (Înv.) Obiect de artă din Antichitate. [Acc. și: antíc] — Din fr. antique, lat. antiquus.