antagonism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANTAGONÍSM, antagonisme, s. n. Formă a contradicției dintre grupuri și clase cu interese fundamentale opuse;
p. gener. contradicție de neîmpăcat. – Din
fr. antagonisme, rus. antagonizm.antagonism (Dicționar de neologisme, 1986)ANTAGONÍSM s.n.
1. Contradicție antagonistă.
2. (
Fiziol.) Acțiune a organelor cu funcție opusă. ♦
Antagonism microbian = tip de relații între microorganisme prin care una dintre specii împiedică dezvoltarea celeilalte. [Pl.
-me. / cf. rus.
antagonizm < gr.
antagonisma].
antagonism (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANTAGONÍSM s. n. 1. contradicție antagonistă; rivalitate. 2. (fiziol.) opoziție funcțională între două sisteme, organe sau substanțe. 3. simbioză avantajoasă numai unuia dintre simbionți. (< fr.
antagonisme)
antagonism (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANTAGONÍSM, antagonisme, s. n. Contradicție de neîmpăcat între părți, elemente, clase sociale sau forțe opuse care se află în luptă. –
Fr. antagonisme (<
gr.).
antagonism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)antagonísm s. n.,
pl. antagonísmeantagonism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)antagonism n.
1. rezistență între două forțe contrare;
2. fig. opozițiune de idei sau de sentimente.
antagonism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANTAGONÍSM, antagonisme, s. n. Formă a contradicției dintre grupuri și clase cu interese fundamentale opuse;
p. gener. contradicție de neîmpăcat. — Din
fr. antagonisme, rus. antagonizm.