antagonic - explicat in DEX

antagonic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANTAGÓNIC, -Ă, antagonici, -ce, adj. Antagonist. ◊ Contradicție antagonică = contradicție care constituie conținutul procesului de dezvoltare și care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou. – Din fr. antagonique.

antagonic (Dicționar de neologisme, 1986)
ANTAGÓNIC, -Ă adj. Antagonist. [< fr. antagonique].

antagonic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANTAGÓNIC, -Ă adj. opus ireductibil, în antagonism; rival, inamic; antagonist. (< fr. antagonique)

antagonic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANTAGÓNIC, -Ă, antagonici, -e, adj. Antagonist. ◊ Contradicție antagonică = contradicție la baza căreia stă lupta de neîmpăcat între vechi și nou și care nu se poate rezolva decât prin distrugerea vechiului, constituind în același timp conținutul intern al procesului de dezvoltare. – Fr. antagonique (< gr.).

antagonic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
antagónic (opus) adj. m., pl. antagónici; f. antagónică, pl. antagónice

antagonic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANTAGÓNIC, -Ă, antagonici, -ce, adj. Antagonist. ◊ (Fil.) Contradicție antagonică = contradicție care constituie conținutul procesului de dezvoltare și care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou. – Din fr. antagonique.