anevoință - explicat in DEX

anevoință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Anevoie + suf. -ință.

anevoință (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. – Din anevoie + suf. -ință.

anevoință (Dicționaru limbii românești, 1939)
anevoínță f., pl. e (d. anevoĭe). Greutate, dificultate: mergea cu anevoință.

anevoință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
anevoínță (înv.) s. f., g.-d. art. anevoínței; pl. anevoínțe

anevoință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
anevoință f. greutate.

anevoință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (Înv.) Dificultate, greutate. — Anevoie + suf. -ință.