anevoință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (
Înv.) Dificultate, greutate. –
Anevoie +
suf. -ință.anevoință (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (
Înv.) Dificultate, greutate. – Din
anevoie +
suf. -ință.anevoință (Dicționaru limbii românești, 1939)anevoínță f., pl.
e (d.
anevoĭe). Greutate, dificultate:
mergea cu anevoință.anevoință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)anevoínță (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. anevoínței; pl. anevoínțeanevoință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)anevoință f. greutate.
anevoință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANEVOÍNȚĂ, anevoințe, s. f. (
Înv.) Dificultate, greutate. —
Anevoie +
suf. -ință.