anemiere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANEMIÉRE, anemieri, s. f. Faptul de
a (se) anemia. –
V. anemia.anemiere (Dicționar de neologisme, 1986)ANEMIÉRE s.f. Acțiunea de a (se) anemia. [Pron.
-mi-e-. / <
anemia].
anemiere (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANEMIÉRE s. f. Faptul de
a (se) anemia. [
Pr.:
-mi-e-]
anemiere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)anemiére (-mi-e-) s. f.,
g.-d. art. anemiérii; pl. anemiérianemiere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANEMIÉRE, anemieri, s. f. Faptul de
a (se) anemia. —
V. anemia.