anemia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANEMIÁ, anemiez, vb. I.
Refl. și
tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [
Pr.:
-mi-a] – Din
fr. (s')anémier.anemia (Dicționar de neologisme, 1986)ANEMIÁ vb. I tr., refl. A(-și) pierde puterile din cauza anemiei. [Pron.
-mi-a, p.i. 4
-iem (pron.
-mi-em), ger.
-iind. / < fr.
anémier].
anemia (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANEMIÁ vb. tr., refl. a (-și) pierde puterile din cauza anemiei. (< fr.
/s'/anémier)
anemia (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANEMIÁ, anemiez, vb. I.
Refl. și
tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune, din cauza anemiei. [
Pr.:
-mi-a] –
Fr. (s')anémier.anemia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)anemiá (a ~) (-mi-a) vb.,
ind. prez. 3
anemiáză, 1
pl. anemiém (-mi-em); conj. prez. 3
să anemiéze; ger. anemiínd (-mi-ind)anemia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANEMIÁ, anemiez, vb. I.
Refl. și
tranz. A ajunge sau a face să ajungă în stare de slăbiciune din cauza anemiei. [
Pr.:
-mi-a] — Din
fr. (s')anémier.