anahoret (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și
f. (Rar) Pustnic. – Din
fr. anachorète, lat. anachoreta.anahoret (Dicționar de neologisme, 1986)ANAHORÉT, -Ă s.m. și f. (
Liv.) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă), pustnic(ă). [< lat.
anachoreta, cf. fr.
anachorète].
anahoret (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)anahorét (anahoréți), s. m. – Pustnic. –
Var. (
înv.)
anahorit. Ngr. ἀναχωρίτης, de la ἀναχώρειν „a se îndepărta”.
Sec. XVII. Fonetismul a fost introdus în
sec. XIX, pe baza
fr. anachoréte și a pronunțării erasmice a cuvîntului
gr.anahoret (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANAHORÉT, -Ă s. m. f. eremit, pustnic; sihastru. (< fr.
anachorète, lat.
anachoreta)
anahoret (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și
f. (Rar) Călugăr(iță) care trăiește retras(ă); pustnic(ă). –
Fr. anachorète (
lat. lit. anachoreta).
anahoret (Dicționaru limbii românești, 1939)*anahorét m. (vgr.
ana-horetés, d.
aná, înapoĭ și
horéo, mă retrag).
Rar. Sihastru. – În sec. 18
-horit (după ngr.). Foarte rar și
-corét (fr.
anachorète). V.
cenobit.anahoret (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)anahorét s. m.,
pl. anahoréțianahoret (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANAHORÉT, -Ă, anahoreți, -te, s. m. și
f. Pustnic. — Din
fr. anachorète, lat. anachoreta.