amâna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMÂNÁ, amấn, vb. I.
Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial.
2. A purta cu vorba pe cineva. –
A3 +
mâne (=
mâine).
amâna (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMÂNÁ, amấn, vb. I.
Tranz. 1. A hotărî îndeplinirea unei acțiuni pentru un moment ulterior celui stabilit inițial.
2. A purta cu vorba pe cineva. – Din
a3 +
mâne.amâna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amâná (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. amấn, 2
sg. amấni; conj. prez. 3
să amấne; ger. amânấndamânà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)amânà v. a lăsa pentru altă dată, a întârzia, a prelungi (un termen). [Formațiune românească din
mâine, lit. a lăsa pe mâine].
amâna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMÂNÁ, amấn, vb. I.
Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial.
2. A purta cu vorba pe cineva. —
A3 + mâne (=
mâine).