amestec - explicat in DEX

amestec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AMÉSTEC, amestecuri, s. n. 1. Reuniune de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut prin punerea laolaltă a mai multor substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ◊ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea un (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. – Din amesteca (derivat regresiv).

amestec (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AMÉSTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite. ♦ (Chim.) Produs obținut prin punerea laolaltă a mai multor substanțe. 2. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora. Toți întorseseră capetele, mirați de amestecul unui străin în conversația lor (REBREANU). ◊ Expr. A avea (vreun) amestec = a juca un rol într-o afacere, a avea legătură cu cineva sau ceva. ♦ (Înv. și arh.) Intrigă. – Postverbal al lui amesteca.

amestec (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) améstec n., pl. urĭ (d. a amesteca). Rezultatu amestecăriĭ: amestec de aur și argint, de vin și apă, de bucurie și întristare. Fig. Ingerență, intervenire: fără amestecu nimănuĭ. – La Dos. și méstec.

amestec (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) améstec, a -á v. tr. (d. a 4 și mestec 1). Combin, pun la un loc: a amesteca vinu cu apă. Mișc, mestec: a amesteca cu lingura. Încurc: a amesteca lucrurile. Implic: l-a amestecat și pe el în afacere. V. refl. Mă bag, intru: cine se amestecă în tărîță, îl mănîncă porciĭ (Prov.).

amestec (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
améstec s. n., pl. améstecuri

amestec (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
amestec n. rezultatul amestecăturii; 1. lucruri amestecate: amestec de plăcere și amare suferinți AL.; 2. ingerință, intervenire: fără niciun amestec din parte-i.

amestec (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AMÉSTEC, amestecuri, s. n. 1. Reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură. ♦ (Chim.) Produs obținut din două sau mai multe substanțe care își păstrează proprietățile caracteristice. 2. Amestecătură (2). 3. Intervenție într-o afacere; participare (necerută sau forțată) la treburile sau relațiile altora; ingerință. ◊ Expr. A (nu) avea (vreun) amestec = a (nu) avea (vreun) rol într-o afacere, a (nu) avea (vreo) legătură cu cineva sau ceva. — Din amesteca (derivat regresiv).