ambiție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMBÍȚIE, ambiții, s. f. Dorință arzătoare de a realiza ceva; dorință de glorie, de onoruri, de parvenire. ◊
Expr. A pune pe cineva (sau
a se pune) la ambiție = a (se) ambiționa. [
Var.: (
înv.)
ambițiúne s. f.] – Din
fr. ambition, lat. ambitio, -onis.ambiție (Dicționar de neologisme, 1986)AMBÍȚIE s.f. Dorință puternică de glorie, de onoruri, de parvenire. ♦ Dorință de a întrece pe alții. [Gen.
-iei, var.
ambițiune s.f. / cf. fr.
ambition, lat.
ambitio].
ambiție (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ambíție (ambíții), s. f. – Dorință arzătoare, aspirație. –
Var. ambiț, ambițiune, amîndouă
înv. Fr. ambition, it. ambizione. –
Der. ambiționa, vb.;
ambițios, adj.ambiție (Marele dicționar de neologisme, 2000)AMBÍȚIE s. f. aspirație, dorință puternică de onoruri, de parvenire. (< fr.
ambition, lat.
ambitio)
ambiție (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMBÍȚIE, ambiții, s. f. Dorință arzătoare de realizare a unui plan, de glorie, de onoruri. ◊
Expr. A pune pe cineva (sau
a se pune)
la ambiție = a (se) ambiționa. ♦ Aspirație. [
Var.: (
înv.)
ambițiúne s. f.] –
Fr. ambition (
lat. lit. ambitio, -onis).
ambiție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ambíție (-ți-e) s. f.,
art. ambíția (-ți-a), g.-d. art. ambíției; pl. ambíții, art. ambíțiile (-ți-i-)ambiție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMBÍȚIE, ambiții, s. f. Dorință arzătoare de a realiza ceva; dorință de glorie, de onoruri, de parvenire. ◊
Expr. A pune pe cineva (sau
a se pune)
la ambiție = a (se) ambiționa. [
Var.: (
înv.)
ambițiune s. f.] — Din
fr. ambition, lat. ambitio, -onis.