ambiguu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (
Livr.; despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. – Din
lat. ambiguus.ambiguu (Dicționar de neologisme, 1986)AMBÍGUU, -UĂ adj. Cu mai multe înțelesuri; echivoc. [Pron.
-gu-u, pl.
-ui, -ue. / cf. lat.
ambiguus, fr.
ambigu].
ambiguu (Marele dicționar de neologisme, 2000)AMBÍGUU, -UĂ adj. cu mai multe înțelesuri; echivoc, confuz, neclar. (< lat.
ambiguus, fr.
ambigu)
ambiguu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțări etc.) Care are mai multe înțelesuri; echivoc. –
Fr. ambigu (
lat. lit. ambiguus).
ambiguu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ambíguu (-gu-u) adj. m.,
pl. ambígui (-gui); f. ambíguă (-gu-ă), pl. ambígue (-gu-e)ambiguu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ambiguu a. care are două înțelesuri.
ambiguu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMBÍGUU, -UĂ, ambigui, -ue, adj. (Despre cuvinte, enunțuri etc.) Echivoc, neclar. [
Pr.:
-gu-u] —
Din lat. ambiguus.ambiguŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*ambíguŭ, -ă adj. (lat.
ambiguus). Cu doŭă înțelesurĭ, echivoc:
răspuns ambiguŭ. Adv. În mod ambiguŭ.