amănunt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMĂNÚNT, -Ă, amănunți, -te, s. n.,
adj. 1. S. n. Element secundar, neesențial al unui obiect, al unui fenomen sau al unui eveniment, detaliu; (rar) amănunțime. ◊
Loc. adj. și adv. Cu amănuntul = cu bucata, în detaliu, în mici cantități.
Comerț cu amănuntul. ◊
Loc. adv. (Cu) de-amănuntul sau
până în cele mai mici amănunte sau
în amănunt, în toate amănuntele = până în cele mai mici detalii; minuțios.
2. Adj. (
Înv.) Amănunțit
2. [
Var.: (
reg.)
amărúnt s. n.] –
A3 +
mănunt „mărunt”.