amanet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMANÉT, amanete, s. n. Gaj. ♦ (
Înv.) Ostatic. – Din
tc. emanet, ngr. amanáti.amanet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)amanét (-turi), s. n. – Garanție, cauțiune. –
Mr. amînete, megl. amanet. Tc. amanet, emanet (Roesler 587; Șeineanu, II, 19; Lokotsch 66);
cf. ngr. ἀμανέτι,
alb.,
bg.,
sb. amanet. –
Der. amaneta, vb. (a pune ceva ca amanet).
amanet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amanét s. n., (obiecte) pl.
amanéte / amanéturiamanet (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMANÉT, amanete, s. n. Obiect de preț predat cuiva drept garanție a restituirii unei datorii; garanție, zălog, gaj. ♦ (
Înv.) Ostatic. –
Tc. emanet.amanet (Dicționaru limbii românești, 1939)amanét și
emanét n., pl.
urĭ și
e (turc.
amanet și
emanet, d. ar.
emanet). Lucru lăsat cu garanție (zălog):
și-a pus inelu amanet.amanet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)amanet n.
1. obiect depus ca garanție:
și-a pus casa amanet; 2. persoană lăsată drept garanție:
își deteră copii amanet unul altuia BĂLC. [Turc. AMANET: ca termen juridic,
amanet a căutat să înlocuească pe
zălog, ce figurează în vechea legislațiune, și la rândul său începe să fie înlocuit de neologismul
ipotecă].
amanet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMANÉT, amanete, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; gaj, zălog
2. ♦ (
Înv.) Ostatic. [
Pl. și:
amaneturi] — Din
tc. emanet, ngr. amanáti.