amândoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMÂNDÓI, -DÓUĂ, num. col. Și unul și altul; ambii. [
Gen.-
dat. (când precedă substantivul)
amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul)
amândurora] –
Lat. *
amindoi (<
ambi + dui).
amândoi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMÂNDÓI, -DÓUĂ num. col. Și unul și altul; ambii.
Amândoi copiii. ◊ (Cu valoare de pronume)
Amândoi priveau în zare. [Gen.-dat. (când precedă substantivul)
amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul)
amândurora] –
Lat. *
amindoi (<
*ambi + dui).
amândoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amândói num. m. (~ copiii), f. amândóuă, g.-d. antepus
amândúror, singur/postpus
amândúroraamândoi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)amândoi num. și unul și altul. [Lat. AMBO DUO].
amândoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMÂNDÓI, -DÓUĂ num. col. Și unul și altul; ambii. [Gen.-dat. (când precedă substantivul)
amânduror și (când îl urmează sau îi ține locul)
amândurora] —
Lat. *amindoi (<
*ambi + dui).