alunga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALUNGÁ, alúng, vb. I.
Tranz. 1. (Adesea
fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni.
2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. –
Lat. *allongare (<
longus).
alunga (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)alungá (alúng, alungát), vb. – A îndepărta, a goni, a speria.
Lat. allŏngāre (Pușcariu 71; Candrea-Dens., 1024; REW 1853; DAR);
cf. it. allongare, cat. alunyar(se) și
lat. elongare ›
fr. éloigner. DAR și REW consideră că este posibilă
der. directă din
ēlŏngāre. Cf. lung. –
Der. alungat, adj. (îndepărtat, prigonit);
alungător, adj. (care alungă; prigonitor).
alunga (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALUNGÁ, alúng, vb. I.
Tranz. 1. (Adesea
fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a îndepărta.
Spune o vorbă grea, bate-mă, alungă-mă, mă duc! (SADOVEANU).
2. A se lua, a alerga după...; a urmări, a fugări.
Un dulce copilaș... alungă un fluturaș (ALECSANDRI). –
Lat. *allongare.alunga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alungá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
alúngăalungà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alungà v.
1. a goni de tot, a fugări:
copilul alungă fluturele; 2. a lua la goană:
un lup ce se alungă după prada-i spăimântată AL. [Lat. *ALLONGARE, din LONGUS, lit. a împinge în lung (cf.
alerga)].
alunga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALUNGÁ, alúng, vb. I.
Tranz. 1. (Adesea
fig.) A sili pe cineva să părăsească un loc; a goni, a izgoni.
2. A se lua, a alerga după...; a fugări, a urmări. —
Lat. *allongare (<
longus).