alunecătură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ALUNECĂTÚRĂ,alunecături, s. f. Alunecare. – Aluneca + suf. -ătură.
alunecătură(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) ALUNECĂTÚRĂ,alunecături, s. f. Alunecare. – Din aluneca + suf. -(ă)tură.
alunecătură(Dicționaru limbii românești, 1939) alunecătúră f., pl. ĭ. Modu alunecăriĭ: așa alunecătură n' am maĭ văzut.
alunecătură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) alunecătúră s. f., g.-d. art. alunecătúrii; pl. alunecătúri
alunecătură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ALUNECĂTÚRĂ,alunecături, s. f. Alunecare. — Aluneca + suf. -ătură.