alternare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de
a alterna și rezultatul ei. –
V. alterna.alternare (Dicționar de neologisme, 1986)ALTERNÁRE s.f. Acțiunea de a alterna și rezultatul ei. ◊ (
Biol.)
Alternare de generații = succesiune regulată a unei generații sexuate cu alta asexuată. [<
alterna].
alternare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de
a alterna și rezultatul ei.
alternare (Dicționaru limbii românești, 1939)*alternare f. Acțiunea de a alterna.
alternare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alternáre s. f.,
g.-d. art. alternắrii; pl. alternắrialternare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alternare f.
1. fapta de a alterna;
2. lucrare alternativă.
alternare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALTERNÁRE, alternări, s. f. Acțiunea de
a alterna și rezultatul ei. —
V. alterna.