alterație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALTERÁȚIE, alterații, s. f. Procedeu prin care se modifică, cu ajutorul unor semne convenționale, înălțimea sunetelor;
p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet; accident. – Din
fr. altération.alterație (Dicționar de neologisme, 1986)ALTERÁȚIE s.f. (
Rar) Alterare. ♦ (
Muz.) Ridicare sau coborâre a unui sunet sau a unui acord cu ajutorul unor semne convenționale; (
p. ext.) Semn convențional care indică acest acord. [Gen.
-iei, var.
alterațiune s.f. / cf. fr.
altération].
alterație (Marele dicționar de neologisme, 2000)ALTERÁȚIE s. f. (muz.) modificare a înălțimii unui sunet cu ajutorul accidenților muzicali. (< fr.
altération, lat.
alteratio)
alterație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alteráție (
muz.)
(-ți-e) s. f.,
art. alteráția (-ți-a), g.-d. art. alteráției; pl. alteráții, art. alteráțiile (-ți-i-)alterație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALTERÁȚIE, alterații, s. f. Procedeu prin care se modifică, cu ajutorul unor semne convenționale, înălțimea sunetelor;
p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet; accident. — Din
fr. altération.