alteță - explicat in DEX

alteță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALTÉȚĂ, altețe, s. f. (Adesea folosit ca formulă de adresare) Titlu dat principilor și principeselor dintr-o casă domnitoare; persoană care poartă acest titlu. – Din it. altezza, fr. altesse.

alteță (Dicționar de neologisme, 1986)
ALTÉȚĂ s.f. Titlu dat principilor și principeselor; înălțime. [Pl. -țe. / < it. altezza].

alteță (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ALTÉȚĂ s. f. titlu dat principilor și principeselor. (< it. altezza)

alteță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALTÉȚĂ, altețe, s. f. Titlu dat principilor și principeselor dintr-o casă domnitoare. – It. altezza (fr. altesse).

alteță (Dicționaru limbii românești, 1939)
*altéță f., pl. e (fr. altesse, d. it. altezza, înălțime). Titlu de onoare dat principilor și principeselor.

alteță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
altéță (titlu) s. f., art. altéța, g.-d. art. altéței; pl. altéțe

alteță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
Altéță (termen de adresare) s. f.

alteță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alteță f. titlu de onoare dat principilor și principeselor.

alteță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALTÉȚĂ, altețe, s. f. (Adesea folosit ca formulă de adresare) Titlu dat principilor și principeselor dintr-o casă domnitoare; persoană care poartă acest titlu. — Din it. altezza, fr. altesse.