alt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit)
Alt om. Alt obiect. ◊
Expr. (
Pop.)
Câte alte = multe. [
Gen.-
dat. sg.:
altui, altei, gen.-
dat. pl.:
altor] –
Lat. alt[(e)
rum].
alt (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)alt (tă), adj. și
pron. –
1. Diferit, celălalt (al doilea termen al unei antinomii). –
Altă dată „în altă zi, în alt moment”. –
Nimeni altul. –
De altă parte. –
Și altele etc. –
2. Cel dinainte:
altă dată „odinioară, pe vremuri” –
3. Unul nou, unul la fel. –
4. (
F., cu sens. de
n.) Altceva, ceva diferit. –
Între altele. –
Nu alta. –
Alta acuma. –
Nu de alta. –
Una într-alta, una peste alta. –
Nici una, nici alta. –
Mr.,
megl. altu, istr. ǫt. Lat. alter, vulg. *
altru, de unde
it. altro, sicil. autru, sard. altu, engad. otér, v. prov.,
fr. autre, cat. altre, sp. otro, port. outro (Pușcariu 67; Candrea-Dens., 48; REW 382; DAR). Pentru uzul său,
cf. Sandfeld,
Syntaxe 184-95.
Comp. altădată, adv. (odinioară, pe vremuri);
altăoară, adv. (
înv., odinioară);
altceva, pron.;
altcineva, pron.;
altcum, adv. (
Trans., altfel);
alteori, adv.;
altfel, adv.;
altinderi, adv. (
înv., în alt loc);
la olaltă, adv., explicat de Candrea-Dens., 48, ca
la alaltă, și de Pascu,
Beiträge, 14, plecînd de la
la una la alta, ca
comp. una într-alta.alt (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit)
Alt om. Alt obiect. ◊
Expr. (
Pop.)
Câte alte = multe. ♦ Un nou..., altfel de... [Gen.-dat.
sg.:
altui, altei, gen.-dat.
pl.:
altor] –
Lat. alt[(e)rum].
alt (Dicționaru limbii românești, 1939)alt, -ă adj. indef. (lat.
alter, ac.
alterum, pop.
altrum; it.
altro, pv. fr.
autre, sp.
otro, pg.
outro). Nu acelașĭ, diferit, deosebit:
cu alțĭ ochĭ vezĭ greșelile altuĭa de cît pe ale tale. Care seamănă cu cineva orĭ cu ceva:
aceasta e alt Napoleon. Altă dată saŭ
altădată, nu acum, în alt timp (în trecut orĭ în viitor).
Altă oară (vechĭ), odinioară.
De altă (vechĭ), în colo, de alt-fel.
În altă parte, aĭurea, nu aci.
Pe de altă parte saŭ
de altă parte, afară de asta.
Vest. Fam. Te apucă altă aĭa saŭ
alte alea, te apucă groaza orĭ paralizia.
Te bagă în alte alea, te îngrozește.
Se uĭtă la ĭa [!] ca la altă aĭa, se uĭtă la ĭa ca la ceva straniŭ. Pron. indef.:
unu pleacă, altu vine; ce ție nu-ți place, altuĭa nu-ĭ face; una e să asculțĭ, alta să comanzĭ; atît și nimic alta saŭ
alta nimic (alt-ceva nimic).
Nu alta, nu alt-ceva.
Nu de alta, nu din alte motive.
Între altele, pe lîngă altele.
Nu mi-e de alta, nu mĭ-e grijă de alta (de alt-ceva). – Barb.
un altu, o alta (după fr.
un autre, une autre).
alt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alt adj. pr. m.,
g.-d. áltui, pl. alți; f. áltă, g.-d. áltei, pl. álte, g.-d. m. și
f. áltor (dar:
unui alt …, unei alte …, unor alți..., unor alte …)
alt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)alt pr. ce nu e acelaș;
până una alta, deocamdată [Lat. ALTER].
alt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÁLT, ÁLTĂ, alți, alte, adj. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină nu este aceeași sau același cu ființa sau lucrul despre care a fost vorba, care este de față sau este cel obișnuit)
Alt om. Alt obiect. ◊
Expr. (
Pop.)
Câte alte = multe. [
Gen. –
dat. sg.:
altui, altei, gen. –
dat. pl.:
altor] —
Lat. alt[(e)
rum].